Din 11 iunie, Toată lumea la Antena! FIFA World Cup 2026™ începe exclusiv în Universul Antena

Cel mai așteptat eveniment sportiv al planetei începe pe 11 iunie, iar românii îl vor putea urmări exclusiv în Universul Antena. Între 11 iunie și 19 iulie 2026, Antena 1, AntenaPLAY şi Antena 3 CNN transmit în exclusivitate FIFA World Cup 2026™, ediția care intră în istorie drept cel mai mare Campionat Mondial organizat vreodată. Echipele de filmare care vor transmite live de pe stadioanele unde se va scrie istorie au ajuns deja în America.

Pentru prima dată, turneul reunește 48 de echipe naționale, 104 meciuri și 3 țări gazdă – Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic – într-un spectacol sportiv global, urmărit de miliarde de oameni din întreaga lume.

Antena este prima televiziune comercială din țară care transmite FIFA World Cup™, consolidându-și statutul de destinație principală pentru cele mai importante competiții sportive internaționale. Mai mult, după ediția din 2026, Antena va transmite și FIFA World Cup 2030™, devenind casa Campionatului Mondial pentru următoarele două ediții ale competiției.

Prima Cupă Mondială transmisă cu sunet surround în România

FIFA World Cup 2026™ aduce o premieră tehnologică pentru publicul din România. Pentru prima dată, un campionat mondial de fotbal va fi transmis cu sunet surround, oferind telespectatorilor o experiență de vizionare mult mai apropiată de cea trăită pe stadion. Atmosfera tribunelor, reacțiile suporterilor, intensitatea fiecărei faze și emoția marilor arene vor ajunge în casele românilor la un nivel superior de imersiune.

104 meciuri LIVE, sute de ore de conținut și echipe speciale trimise în America de Nord

Pe durata turneului, Universul Antena va transmite LIVE toate cele 104 meciuri ale competiției, alături de sute de ore de programe dedicate, analize, rezumate, intervenții de la fața locului și conținut exclusiv.
Pentru a aduce publicului atmosfera de la fața locului, Antena a trimis în America de Nord trei echipe speciale de reporteri și operatori. Echipa Observator, formată din Cristi Popovici și Petrică Rogoz, se află deja în Statele Unite, unde urmărește pregătirile pentru debutul competiției. Lor li se alătură două echipe Antena Sport care vor transmite cele mai importante momente din jurul turneului. Reporterii prezenți la Campionatul Mondial sunt Silviu Corneanu, Bogdan Gheorghe și Cristi Popovici, alături de operatorii Cristian Vidu, Florin Rotaru și Petrică Rogoz. Transmisiunile vor fi comentate de o echipă extinsă de specialiști și jurnaliști sportivi formată din Felix Drăghici, Andrei Rădulescu, Marian Olaianos, Dan Pavel, Bogdan Pasăre, Robert Șișcă, Bogdan Hofbauer, Adrian Cheltuitoru, Valentin Halacenco, Bogdan Ormuz și Andrei Nicolae.

O experiență completă pe toate platformele Antena

În 2026, principalele programe și vedete ale Antena 1 și Antena 3 CNN, alături de resursele AntenaPLAY, vor fi implicate în acoperirea celui mai urmărit eveniment sportiv al planetei.
Publicul va avea acces la studiouri speciale, transmisiuni live, programe tematice, analize, rezumate, conținut digital și social media, transformând FIFA World Cup 2026™ într-o experiență prezentă pe toate ecranele și pe tot parcursul zilei. Niciodată World Cup nu s-a văzut atât de complex în lumea digitală din România – AntenaPLAY aduce o experiență unică pentru consumatorii acestui sport-fenomen: două canale exclusive, access cu o oră înainte de joc pe transmisia LIVE, toate golurile şi rezumatele în timp real, show-uri dedicate cu vedete din fotbal şi showbiz, dar şi acces exclusiv la camere suplimentare față de semnalul TV, prin inovația Match Buddy - unghiuri si camere disponibile la meciul zilei doar pentru abonati.

Trei ceremonii de deschidere spectaculoase pentru startul celui mai mare Mondial din istorie

Ediția din 2026 va debuta în premieră cu trei ceremonii de deschidere organizate în cele trei țări-gazdă.
Pe 11 iunie, Ciudad de México va deschide oficial competiția printr-un spectacol care îi va aduce pe scenă pe Alejandro Fernández, Belinda, J Balvin, Maná și Tyla. Pe 12 iunie, Toronto va găzdui ceremonia Canadei, cu artiști precum Alanis Morissette, Alessia Cara și Michael Bublé, în timp ce Los Angeles va reuni nume de top ale muzicii internaționale, printre care Katy Perry, Future, Anitta, LISA, Rema și Tyla.
Toate cele trei ceremonii vor putea fi urmărite în Universul Antena, înaintea meciurilor care vor deschide turneul final în fiecare țără-gazdă.

Primele transmisiuni de la FIFA World Cup 2026™

Programul debutului competiției la Antena 1 include:

Joi, 11 iunie
• 20:30 – Toată lumea la Antena! Studio de meci şi ceremonia de deschidere
• 22:00 – Mexic – Africa de Sud

Vineri, 12 iunie
• 05:00 – Coreea de Sud – Cehia
• 20:30 – Toată lumea la Antena! Studio de meci şi ceremonia de deschidere Canada
• 22:00 – Canada – Bosnia și Herțegovina

Sâmbătă, 13 iunie
• 02:30 – Toată lumea la Antena! Studio de meci şi ceremonia de deschidere SUA
• 04:00 – SUA – Paraguay

Începând cu 11 iunie, Universul Antena devine destinația exclusivă a celui mai mare spectacol sportiv al planetei. FIFA World Cup 2026™. Simți. Trăiești. Vibrezi cu Mondialul. Din 11 iunie, Toată lumea la Antena!

Nouă cupluri de vedete sunt pregătite pentru cea mai tare aventură a vieții lor – Power Couple, sezonul 4!
Știri

Inimă sub acoperire, noul serial original semnat Ruxandra Ion, pentru Antena 1: o identitate ascunsă, o misiune periculoasă şi o poveste de iubire care schimbă totul

Furnicuțele, cu Scamă, Blană și Cătălin Măruță, creșteri spectaculoase de audiență, în prima săptămână din cel de-al doilea sezon!  

Diseară, la Insula Iubirii, după primele alegeri de date, în vila fetelor va răsuna în premieră cutia cu surprize: ”n-aș vrea să fiu în pielea lor”

Premiera sezonului 12 Hello Chef – Nebunie în bucătărie aduce noi provocări culinare, începând cu sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 14.00, pe Antena 1 și AntenaPLAY

MediCOOL revine cu sezonul 10, pe Antena 1 și AntenaPLAY. Mihail Pautov răspunde la cele mai importante întrebări despre sănătate, începând de sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 12:00

Din 12 septembrie, Laura Cosoi revine cu un nou sezon Vacanţă de vedetă. Diana Bart, gazda emisiunii Infiltraţi în culise, la Antena Stars

Inimă sub acoperire, cel mai nou serial original semnat Ruxandra Ion, pentru Antena 1: „E ceva ce nu am mai făcut!”

De la ora 20:30, focul arde puternic la marea premieră Insula Iubirii, sezonul X, la Antena 1 și pe AntenaPLAY: ”Nimic nu va mai fi la fel”

Duminică, 6 septembrie, de la 20.00, Asia Express pornește pe Drumul Mătăsii, într-un sezon mare cât China, pe Antena 1 şi AntenaPLAY

Naba Salem revine la Insula Iubirii, în rolul de Ispita din culise: ”cele mai frumoase lucruri se întâmplă atunci când ai curajul să accepți o nouă provocare”

Marcel și Armina completează lista cuplurilor participante în sezonul MAXIM Insula Iubirii!