Diseară, la Antena 1, în Marea Finală Survivor, în urma deciziei publicului, câștigătorul va ridica trofeul, LIVE, din Republica Dominicană!

22 de săptămâni. 31 de concurenți care au scris povestea acestui sezon. Dintre aceștia, 14 au ajuns în etapa Unificării. 8 au fost cei care au descoperit ce însemnă Individualele. 6 au ajuns în semifinală. Iar 4 vor lupta diseară cu un singur gând – să devină campionul Survivor 2026! Cel mai dur format de televiziune a ajuns la Marea Finală, care se va vedea de la ora 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY și va aduce emoția și tensiunea la cel mai înalt nivel.

Semifinala de ieri a început cu șase concurenți care au sperat că numele lor ar putea fi cel pronunțat la final. Pe o ploaie puternică, aceștia au lăsat la o parte prietenii, alianțe și gândul la cei dragi și au dat totul pe traseu. În ciuda faptului că fiecare a demonstrat multă putere, Bianca Giurcanu a fost cea căreia i s-a stins flacăra, la finalul primului joc.

Pe lista eliminaților s-a alăturat, târziu în noapte, Bianca Stoica! Fosta Războinică a fost la un pas de calificarea în ultimul act, ratând ultima aruncare și fiind nevoită să accepte că parcursul ei a ajuns la sfârșit.

Semifinala a fost pe primul loc în clasamentul celor de acasă! Conform datelor oferite de Fifty5Blue, în intervalul 20:00 – 23:39, la nivelul publicului urban, Antena 1 a condus clasamentul cu 5.5 puncte de rating și 18.4% cotă de piață, în timp ce locul 2, PRO TV, avea 3.9 puncte de rating și 12.9% cotă de piață. La nivelul publicului național, Antena 1 a avut 5.6 puncte de rating și 18.3% cotă de piață, în timp ce locul 2 avea 4.2 puncte de audiență și 13.7% cotă de piață. În minutul de maximă audiență, de la ora ora 22:38, peste 1.2 milioane de telespectatori erau cu ochii pe show-ul lor preferat.

Gabi Tamaș. Lucian Popa. Patricia Vizitiu. Ramona Micu. Ei sunt cei patru concurenți care s-au calificat în Marea Finală Survivor! Doi foști Faimoși și doi foști Războinici vor avea parte de două jocuri epuizante, la finalul cărora se vor stabili cei care vor ajunge la votul publicului.

Cei doi vor avea nevoie de susținerea celor de acasă! Telespectatorii vor putea vota prin sms la 1272 (0,605 euro/sms, număr valabil în toate rețelele mobile naționale), prin aplicația Antena 1 sau pe site-ul a1.ro.

Nu ratați marele final Survivor din acest an, doar la Antena 1 și pe AntenaPLAY, diseară, de la ora 20:00!

Nouă cupluri de vedete sunt pregătite pentru cea mai tare aventură a vieții lor – Power Couple, sezonul 4!
Știri

Inimă sub acoperire, noul serial original semnat Ruxandra Ion, pentru Antena 1: o identitate ascunsă, o misiune periculoasă şi o poveste de iubire care schimbă totul

Furnicuțele, cu Scamă, Blană și Cătălin Măruță, creșteri spectaculoase de audiență, în prima săptămână din cel de-al doilea sezon!  

Diseară, la Insula Iubirii, după primele alegeri de date, în vila fetelor va răsuna în premieră cutia cu surprize: ”n-aș vrea să fiu în pielea lor”

Premiera sezonului 12 Hello Chef – Nebunie în bucătărie aduce noi provocări culinare, începând cu sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 14.00, pe Antena 1 și AntenaPLAY

MediCOOL revine cu sezonul 10, pe Antena 1 și AntenaPLAY. Mihail Pautov răspunde la cele mai importante întrebări despre sănătate, începând de sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 12:00

Din 12 septembrie, Laura Cosoi revine cu un nou sezon Vacanţă de vedetă. Diana Bart, gazda emisiunii Infiltraţi în culise, la Antena Stars

Inimă sub acoperire, cel mai nou serial original semnat Ruxandra Ion, pentru Antena 1: „E ceva ce nu am mai făcut!”

De la ora 20:30, focul arde puternic la marea premieră Insula Iubirii, sezonul X, la Antena 1 și pe AntenaPLAY: ”Nimic nu va mai fi la fel”

Duminică, 6 septembrie, de la 20.00, Asia Express pornește pe Drumul Mătăsii, într-un sezon mare cât China, pe Antena 1 şi AntenaPLAY

Naba Salem revine la Insula Iubirii, în rolul de Ispita din culise: ”cele mai frumoase lucruri se întâmplă atunci când ai curajul să accepți o nouă provocare”

Marcel și Armina completează lista cuplurilor participante în sezonul MAXIM Insula Iubirii!