Diseară se desemnează câștigătorul sezonului juniorilor Chefi la cuțite – Viitorul are gust. Ei sunt cei patru concurenți care gătesc în cursa din Finală!

          Ieri seară, Semifinala mini-sezonului Chefi la cuțite – Viitorul are gust a culminat cu anunțarea finaliștilor: emoții uriașe și bucurie fără margini pentru patru dintre concurenți, în vreme ce restul semifinaliștilor au primit cuțitele de argint ale prieteniei, urmând să revină în ediția de azi, când se vor alcătui echipele din Finală. Chef Richard Abou Zaki este reprezentat în finală de Irina Iancu, Chef Ștefan Popescu îl susține pe concurentul său, Nicolas Manolache, Chef Orlando Zaharia a intrat în finală cu Daria Ion, iar finalista lui Chef Alexandru Sautner este Ilona Tand.

          Ieri, juniorii pasionați de bucătărit au trecut prin două probe la care au avut parte de jurizări speciale: primul juriu a fost alcătuit din invitați celebri și copiii lor, momentul degustării fiind cu adevărat savuros. La fel s-a întâmplat și la a doua probă, când degustarea a fost făcută chiar de Chefi și copiii lor. Micuța Carlottina, fiica lui Chef Richard, dar și Ștefan și Alexandru, fiii lui Chef Ștefan, și Andreas, băiatul lui Chef Orlando, au degustat din preparatele semifinaliștilor. În această seară, cei patru finaliști își vor alcătui echipele cu care vor lupta pentru titlul de câștigător al mini-sezonului Chefi la cuțite – Viitorul are gust – dar și pentru un premiu cu totul special: un tur cu cine savuroase, alături de părinți, la restaurantele juraților Richard Abou Zaki, Orlando Zaharia și Alexandru Sautner, dar și un curs de gătit cu Ștefan Popescu.

Nouă cupluri de vedete sunt pregătite pentru cea mai tare aventură a vieții lor – Power Couple, sezonul 4!
Știri

Inimă sub acoperire, noul serial original semnat Ruxandra Ion, pentru Antena 1: o identitate ascunsă, o misiune periculoasă şi o poveste de iubire care schimbă totul

Furnicuțele, cu Scamă, Blană și Cătălin Măruță, creșteri spectaculoase de audiență, în prima săptămână din cel de-al doilea sezon!  

Diseară, la Insula Iubirii, după primele alegeri de date, în vila fetelor va răsuna în premieră cutia cu surprize: ”n-aș vrea să fiu în pielea lor”

Premiera sezonului 12 Hello Chef – Nebunie în bucătărie aduce noi provocări culinare, începând cu sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 14.00, pe Antena 1 și AntenaPLAY

MediCOOL revine cu sezonul 10, pe Antena 1 și AntenaPLAY. Mihail Pautov răspunde la cele mai importante întrebări despre sănătate, începând de sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 12:00

Din 12 septembrie, Laura Cosoi revine cu un nou sezon Vacanţă de vedetă. Diana Bart, gazda emisiunii Infiltraţi în culise, la Antena Stars

Inimă sub acoperire, cel mai nou serial original semnat Ruxandra Ion, pentru Antena 1: „E ceva ce nu am mai făcut!”

De la ora 20:30, focul arde puternic la marea premieră Insula Iubirii, sezonul X, la Antena 1 și pe AntenaPLAY: ”Nimic nu va mai fi la fel”

Duminică, 6 septembrie, de la 20.00, Asia Express pornește pe Drumul Mătăsii, într-un sezon mare cât China, pe Antena 1 şi AntenaPLAY

Naba Salem revine la Insula Iubirii, în rolul de Ispita din culise: ”cele mai frumoase lucruri se întâmplă atunci când ai curajul să accepți o nouă provocare”

Marcel și Armina completează lista cuplurilor participante în sezonul MAXIM Insula Iubirii!