Goluri fantastice, un meci cel puţin controversat, noi eliminări, dar și recordul de autogoluri egalat deja, ȋn cea de-a 15-a zi a Campionatului Mondial, lider de audienţă

Goluri fantastice, un meci cel puţin controversat, noi eliminări, dar și recordul de autogoluri egalat deja, ȋn cea de-a 15-a zi a Campionatului Mondial, lider de audienţă

Surprizele nu au ȋntârziat să apară nici ieri, ȋn cea mai nouă zi a etapei cu numărul trei din Campionatul Mondial de fotbal, care se vede ȋn exclusivitate ȋn universul Antena. Germania, deja calificată de pe primul loc, a pierdut contra Ecuadorului, deși a condus încă din minutul 2, după un gol controversat. O controversă au oferit și Paraguay și Australia, care par să fi făcut pace pentru calificare, ȋntr-un meci cu rezultat 0-0. Telespectatorii au urmărit ȋn direct meciurile de calificare ȋn șaisprezecimile campionatului, confruntarea grupei E, Ecuador – Germania, rezultat 2-1, dar și partidele din ziua anterioară, Scoţia – Brazilia (Grupa C, rezultat 3-0) și Cehia – Mexic (grupa A, rezultat 0-3), pentru care datele de audienţă au fost furnizate astăzi, s-au impus ca lider detașat de audiență.

Astăzi lupta continuă pentru calificarea în şaisprezecimile turneului final, ȋn exclusivitate pe Antena 1, AntenaPLAY și Antena 3 CNN cu disputele din grupele G, H și I, Norvegia – Franţa, Senegal – Irak, Uruguay – Spania, Capul Verde – Arabia Saudita, Noua Zeelandă – Belgia, Egipt – Iran. Iar pentru că ȋn această săptămână, Campionatul Mondial aduce mai multe meciuri programate în paralel, AntenaPLAY a extins experiența fanilor cu un nou canal dedicat: Antena World Cup 3. Astfel, toate partidele sunt disponibile live în platformă, iar fanii pot alege meciul pe care vor să îl urmărească, fără să piardă accesul la momentele importante ale competiției.

Partida grupei E, disputată aseară în intervalul 23.00 – 00.58, Ecuador - Germania, rezultat 2-1, transmisă ȋn direct pe Antena 1 și AntenaPLAY, a fost prima opţine de vizionare a telespectatorilor, cu 30.3% cotă de piață și un rating mediu de 5.2 puncte, urmată de Pro Tv cu 20.5% cota de piaţă și un rating mediu de 3.5 puncte, date ȋnregistrate la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse ȋntre 21 și 54 de ani. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului urban, unde programul a ȋnregistrat 27.3% cotă de piaţă și 5.6 puncte de rating, fiind urmat de Pro TV cu 12.8% cota de piaţă și 2.6 puncte de rating, dar și la nivelul ȋntregii ţări, unde Antena 1 a ȋnregistrat 25.3% cotă de piaţă și 5 puncte de rating, urmată tot de Pro TV cu 14.1% cota de piaţă și 2.8 puncte de rating. În minutul de aur, 23.17, aproape 1.2 milioane de telespectatori urmăreau partida de la Antena 1. În paralel, românii s-au bucurat și de cealaltă confruntare a grupei E, Curaçao – Coasta de Fildeș, rezultat 0-2, transmisă ȋn direct pe Antena 3 CNN și AntenaPLAY

Şi partidele din ziua anterioară, Scoţia – Brazilia (grupa C, rezultat 3-0) și Cehia – Mexic (grupa A, rezultat 0-3), pentru care datele de audienţă au fost furnizate astăzi au condus clasamentul audienţelor, ȋnregistrând 39.8% cotă de piaţă, respectiv 35.6% cotă de piaţă la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse ȋntre 21 și 54 de ani. Ierarhia se păstrează și aici și la nivelul celorlalte categorii importante de public.

Aseară, o nouă surpriză la Campionatul Mondial 2026 s-a văzut ȋn direct pe Antena 1 și AntenaPLAY: Ecuadorul a ȋntâlnit Germania, rezultat 2-1, ȋn grupa E de calificare ȋn șaisprezecimi.  Nota de plată a cântărit greu pentru nemţi: : gol controversat, penalty anulat cu VAR și victorie pentru sudamericani. Germania, deja calificată de pe primul loc, a pierdut contra Ecuadorului deși a condus încă din minutul 2, după o reușită controversată a lui Sane. Egalarea a venit însă rapid, iar pe final de meci a venit golul victoriei al lui Plata.

În același timp, Antena 3 CNN a trasmis aseară cealaltă partidă a grupei E, Curaçao – Coasta de Fildeș 0-2! Africanii s-au calificat în șaisprezecimi! Pepe a făcut spectacol. Partida a contat pentru etapa cu numărul 3 a grupei E de la Campionatul Mondial. Africanii au început în forță partida și au marcat în minutul 7, după ce Pepe a profitat de o gafă în defensiva adversă. Tot el a stabilit scorul final al duelului, în minutul 64, după un șut superb.

De la ora 02.00, ȋn direct pe Antena 1, Antena 3 CNN și live ȋn AntenaPLAY, românii au putut urmări aseară cele două ȋntâlniri are grupei F din a treia etapă a Campionatului Mondial 2026, ȋn care Japonia a remizat cu Suedia, rezultat 1-1, ȋntr-un meci ȋn care Maeda și Elanga s-au întrecut în goluri fantastice. Rezultatul care nu supără pe nimeni a devenit realitate la Dallas în duelul dintre Japonia și Suedia. Cu toate astea, golurile au venit după faze excepționale: mai întâi, Maeda a marcat după o fază colectivă de toată frumusețea. La câteva minute distanță a venit golul egalizator cu o execuție fantastică. Ambele echipe se pregătesc de șaisprezecimi în urma acestui rezultat.

În paralel, pe Antena 3 CNN și AntenaPLAY, Tunisia a ȋntâlnit Olanda, rezultat 1-3, ȋntr-o confruntare ȋn care batavii și-au adjudecat grupa F de la Campionatul Mondial. Olanda a început excelent partida și a marcat de 2 ori în 7 minute. În minutul 2, Skhiri și-a trimis mingea în propria poartă, iar, în minutul 7, Brobbey l-a învins pe Dahmen. Tunisienii au redus din diferență în minutul 54, prin Mastouri, însă scorul final a fost stabilit de Van Hecke, în minutul 62. Autogolul tunisianului Ellyes Skhiri a egalat numărul total de autogoluri care se mai ȋnscrisese la un Campionat Mondial, ȋn 2018, mai exact 12 reușite ȋn propria poartă, ȋn condiţiile ȋn care până atunci numărul maximum fusese de 5 autogoluri.

În această dimineaţă, de la ora 05.00, ȋn direct pe Antena 1, Antena 3 CNN și live ȋn AntenaPLAY, au avut loc și confruntările grupei D, iar controversa nu a ȋntârziat să apară. Turcia a părăsit Mondialul, ȋn direct pe Antena 1 și AntenaPLAY, ȋn meciul cu SUA, rezultat 3-2. SUA a dat prima lovitură în meciul cu Turcia. În minutul 3, Trusty a deschis scorul, după un corner. Replica turcilor a venit în minutul 10, atunci când Arda Guler a restabilit egalitatea. Tot Turcia a marcat și în minutul 31. Kocku a fost cel care și-a trecut numele pe lista marcatorilor. Berhalter a restabilit egalitatea în minutul 49, iar scorul final a fost stabilit de Ayhan, care a dat lovitura la ultima fază a partidei!

Tot de la 05.00, pe Antena 3 CNN și AntenaPLAY Paraguay și Australia, rezultat 0-0, par să fi făcut mai degrabă pace pentru calificare, oferind unul dintre cele mai anoste meciuri de la turneul final. Egalitatea a făcut ca Australia să termine pe locul doi ȋn clasament, iar Paraguayul să fie și ea sigură că prinde unul dintre cele mai bune locuri trei, care ȋi va aduce ȋn șaisprezecimile competiţiei un meci cu Germania.

Campionatul Mondial continuă cu ziua a 16-a, cu meciuri de foc pe Antena 1, Antena 3 CNN şi în AntenaPLAY

Meciurile din ziua a 16-a a Campionatului Mondial:

  • Norvegia – Franța (22:00 Antena 1 și AntenaPLAY)
  • Senegal – Irak (22:00 Antena 3 CNN și AntenaPLAY)
  • Capul Verde – Arabia Saudită (03:00 Antena 3 CNN și AntenaPLAY)
  • Uruguay – Spania (03:00 Antena 1 și AntenaPLAY)
  • Egipt – Iran (06:00 Antena 3 CNN și AntenaPLAY)
  • Noua Zeelandă – Belgia (06:00 Antena 1 și AntenaPLAY)
Sursa: Fifty5Blue Copyright:ARMADATA S.R.L. 
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group
Analiza este facuta pe target-urile 21-54 Urban, Urban ALL și Național
Perioada 25 iunie 2026 

Un nou cuplu începe cel mai dur test al relațiilor, iar cutia cu surprize va aduce declarații surprinzătoare în vila băieților, în această seară, la Insula Iubirii!
Știri

Maria Ţăpuşă, protagonistă în noul serial original Inimă sub acoperire, de la Antena 1
Știri

Maria Ţăpuşă, protagonistă în noul serial original Inimă sub acoperire, de la Antena 1

Maria Ţăpuşă, protagonistă în noul serial original Inimă sub acoperire, de la Antena 1
Antena continuă parteneriatul strategic media cu Bucharest Fashion Week, în cadrul celei mai noi ediții, desfăşurate în perioada 13-17 octombrie

Focul arde puternic, diseară, la Insula Iubirii! Trei băieți și trei fete din cupluri ajung la bonfire, față în față, cu Radu Vâlcan!

Ioana Flora, Bogdan Dumitrache și Bogdan Albulescu se alătură distribuției Inimă sub acoperire, de la Antena 1

Românii, din nou alături de echipa natională. Meciul cu Suedia, lider de audiență şi record în acest sezon de Nations League

Eduard Trică, protagonist în serialul original Inimă sub acoperire, de la Antena 1
Știri

Eduard Trică, protagonist în serialul original Inimă sub acoperire, de la Antena 1

Eduard Trică, protagonist în serialul original Inimă sub acoperire, de la Antena 1
Andreea Vasile, rol-cheie ȋn noul serial original semnat Ruxandra Ion, pentru Antena 1, Inimă sub acoperire

Naţionala lui Hagi debutează ȋn Nations League vineri, de la 21.45, ȋn direct pe Antena 1 și AntenaPLAY, ȋmpotriva Suediei

Nouă cupluri de vedete sunt pregătite pentru cea mai tare aventură a vieții lor – Power Couple, sezonul 4!

Inimă sub acoperire, noul serial original semnat Ruxandra Ion, pentru Antena 1: o identitate ascunsă, o misiune periculoasă şi o poveste de iubire care schimbă totul

Furnicuțele, cu Scamă, Blană și Cătălin Măruță, creșteri spectaculoase de audiență, în prima săptămână din cel de-al doilea sezon!  