Furnicuțele, cu Scamă, Blană și Cătălin Măruță, creșteri spectaculoase de audiență, în prima săptămână din cel de-al doilea sezon!  

               De peste jumătate de an, după amiezele românilor arată total diferit cu stare de bine, întrebări și răspunsuri de neratat și provocări distractive! Scamă și Blană, cele două Furnicuțe, au reușit să devină rapid unele dintre cele mai îndrăgite personaje și au arătat că divertismentul poate avea mereu o nouă formă! Din această toamnă, Furnicuțele și-au ales un nou coleg la prezentare, pe Cătălin Măruță, iar cei de acasă au îmbrățișat schimbarea, formatul înregistrând creșteri importante de audiență!

               Formatul Furnicuțele a reușit să intre rapid în topul preferințelor, Antena 1 urcând un loc în clasamentul general al audiențelor, cu o creștere a timpului mediu de vizionare cu 45%, față de aceeași perioadă, din anul 2025 și cu o creștere de 26% a volumului telespectatorilor unici, totul în fața unor formate deja cunoscute și urmărite, precum Batem Palma (PRO TV) sau Casa Iubirii (Kanal D).

Scamă, Blană, Cătălin Măruță, Oase și Radu Ciucă au reușit să își câștige audiența, încă de la primele ediții, energia adusă de aceștia fiind una vizibilă! Prima săptămână din cel de-al doilea sezon a înregistrat, în comparație cu prima săptămână din septembrie 2025, o creștere de 120% la nivelul cotei de piață și de 73%, în ceea ce privește rating-ul.

               Primele cinci ediții i-au ținut pe telespectatori lipiți de ecrane și au marcat cifre relevante, care au arătat că show-ul devine treptat unul dintre cele mai urmărite. Emisia difuzată luni, 7 septembrie, cu Chef Richard Abou Zaki a înregistrat 2 puncte de rating și 16,5% cotă de piață, având o evoluție foarte bună pe tot parcursul difuzării, înregistrând în intervalul 18:00 – 18:58, 2.3 puncte de rating și 17.5% cotă de piață, surclasând PRO TV, care avea 2.2 puncte de rating și 16.5% cotă de piață.

               Ediția difuzată miercuri, 9 septembrie, care l-a avut invitat pe Emilian, a înregistrat un record de audiență: Antena 1 a avut pe durata difuzării, o audiență de 2.3 rating și 20.3% cotă de piață.

               Și în zilele de joi și vineri, cei de acasă s-au bucurat de invitații Furnicuțelor, Maia Morgenstern, respectiv Mariana Ionescu Căpitănescu, emisia fiind lider de audiență, joi, în intervalul 17:00 – 18:00, în fața PRO TV, cu Știrile PRO TV, iar vineri, în intervalul 18:00 – 19:00, în fața PRO TV, cu emisiunea Batem Palma?.

Nu ratați, de luni până duminică, de la ora 17:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, Furnicuțele!

Sursa: Fifty5Blue

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-ul 21-54 Urban

Perioada 7 - 11 septembrie 2026

Furnicuțele, cu Scamă, Blană și Cătălin Măruță, creșteri spectaculoase de audiență, în prima săptămână din cel de-al doilea sezon!  
Știri

Diseară, la Insula Iubirii, după primele alegeri de date, în vila fetelor va răsuna în premieră cutia cu surprize: ”n-aș vrea să fiu în pielea lor”

Premiera sezonului 12 Hello Chef – Nebunie în bucătărie aduce noi provocări culinare, începând cu sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 14.00, pe Antena 1 și AntenaPLAY

MediCOOL revine cu sezonul 10, pe Antena 1 și AntenaPLAY. Mihail Pautov răspunde la cele mai importante întrebări despre sănătate, începând de sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 12:00

Din 12 septembrie, Laura Cosoi revine cu un nou sezon Vacanţă de vedetă. Diana Bart, gazda emisiunii Infiltraţi în culise, la Antena Stars

Inimă sub acoperire, cel mai nou serial original semnat Ruxandra Ion, pentru Antena 1: „E ceva ce nu am mai făcut!”

De la ora 20:30, focul arde puternic la marea premieră Insula Iubirii, sezonul X, la Antena 1 și pe AntenaPLAY: ”Nimic nu va mai fi la fel”

Duminică, 6 septembrie, de la 20.00, Asia Express pornește pe Drumul Mătăsii, într-un sezon mare cât China, pe Antena 1 şi AntenaPLAY

Naba Salem revine la Insula Iubirii, în rolul de Ispita din culise: ”cele mai frumoase lucruri se întâmplă atunci când ai curajul să accepți o nouă provocare”

Marcel și Armina completează lista cuplurilor participante în sezonul MAXIM Insula Iubirii!

Alexandru Constantin se alătură Marei Bănică la Spynews TV Live

Ionuț și Claudia formează cel de-al patrulea cuplu participant în acest an, la Insula Iubirii, la Antena 1 și pe AntenaPLAY!