Iancu Guda este specialistul economic al Observator şi prezintă rubrica IQ Financiar

               Iancu Guda s-a alăturat echipei Antena din 30 septembrie, ca specialist economic al Observator pe toate evenimentele cu impact financiar din România şi nu numai. Mai mult, specialistul în finanţe are o pastilă zilnică de educaţie financiară, IQ Financiar, prin care îşi propune să ajute telespectatorii să ia decizii bune cu privire la finanţe pe termen lung.

Din 30 septembrie, Iancu Guda le aduce telespectatorilor Antena 1 un maraton de educație financiară. Lector asociat la Institutul Bancar Român, cu peste 15 ani de experienţă în managementul riscului de credit și autor de cărți vândute în peste 100.000 de exemplare în domeniul financiar, realizatorul TV prezintă telespectatorilor decizii financiare într-o lume în permanentă schimbare. De la planificarea financiară în familie, la strategii de investiţii, gestiunea creditelor, asigurări, pensii private, educaţia financiară a copiilor şi tot ce trebuie să ştie pentru decizii inteligente în viaţă, toate se vor regăsi în rubrica IQ Financiar. Subiectele din zona de business sunt şi ele abordate de Iancu Guda la Antena 1: de la elaborarea unui buget, a unui plan de afaceri sau a unui cash flow, până la tehnici de motivare a oamenilor sau consolidarea unor echipe competitive. Rubrica este difuzată de luni până vineri, atât în cadrul Observator 06, cât şi în cadrul Observator 23  şi integral pe AntenaPLAY.

               „Pe scurt, telespectatorii Antena vor fi mai deştepţi cu banii şi vor lua decizii financiare care fac bine pe termen lung”, dezvăluie Iancu Guda. „În ţara cu cel mai scăzut nivel al educaţiei financiare din UE, conform Eurobarometer, este nevoie să creştem nivelul de inteligenţă financiară. Din păcate, şcoala românească nu integrează educaţia financiară în priorităţile programei, dar niciodată nu este prea târziu. Noi, la IQ Financiar, o rubrică difuzată zilnic, de luni până vineri, la Observator, aducem subiecte potrivite tuturor vârstelor. Scopul proiectului este să fim mai destepţi cu banii, adică să-i punem la treabă, să lucreze pentru noi, ne învaţă cum să investim pentru creşterea şi diversificarea veniturilor pasive, adică acei bani care intră în buget fără să muncim pentru ei. Căci realitatea e cruntă în România din acest punct de vedere. Conform ultimelor cifre oficiale, doar 1% din veniturile unei gospodării provin din randament, în timp ce restul de 99% din bani provin din muncă. Practic, noi ştim să muncim pentru bani, dar nu ştim să facem ca banii să lucreze pentru noi. Într-un cuvânt: vulnerabilitate. Suntem dependenţi de muncă, trăim de la o lună la alta, de la salariu la salariu, şi nu creştem prosperitatea, deoarece rămânem prizonieri într-o capcană financiară care se perpetuează. Scopul rubricii zilnice este să ne creştem IQ-ul financiar, adică priceperea noastră în gestionarea banilor, astfel încât să creştem prosperitatea şi stabilitatea financiară în familie şi în business!”, mai spune Iancu Guda.

               Rubrica IQ Financiar va fi difuzată de luni până vineri, atât în cadrul Observator 06, cât şi în cadrul Observator 23, dar şi online pe site-ul observatornews.ro şi pe AntenaPLAY.

Prima echipă calificată ȋn şaisprezecimi, rezultate zdrobitoare, dar și noi recorduri doborâte ȋn a 8-a zi a Campionatului Mondial 2026, lider de audienţă
Știri

Prima etapă a grupelor Campionatului Mondial s-a încheiat cu o nouă zi lider detaşat de audiență la Antena 1

Messi şi Mbappe, noi recorduri doborâte încă din primele confruntări World Cup 2026. Antena 1, lider detaşat de audiență şi în cea de-a şasea zi a Campionatului Mondial

Prima mare surpriză a Mondialului, în cea de-a cincea zi lider detaşat de audiență la Antena 1

De la Antena Academy, direct la Meteo Observator: Diana Isaia și Andreea Crăciun intră în casele românilor, de luni până vineri, la Observator 6 și 16

Parada golurilor în cea de-a patra zi de Campionat mondial, lider detașat de audienţă la Antena 1

Goluri spectaculose și rezultate neașteptate în cea de-a treia zi a Campionatului Mondial, în care Antena 1 a fost lider detașat de audiență!

Ziua a doua a Campionatului Mondial, lider detașat de audienţă la Antena 1

Deschiderea Mondialului, lider absolut de audiență în România. Antena este prima televiziune comercială din țară care transmite FIFA World Cup™

Formula 1 ajunge la Barcelona! Marele Premiu se vede duminică, de la ora 15:45, pe Antena 1 și AntenaPLAY

Trei ceremonii de deschidere, o singură emoție globală: Campionatul Mondial începe mâine, exclusiv în universul Antena

Diseară se desemnează câștigătorul sezonului juniorilor Chefi la cuțite – Viitorul are gust. Ei sunt cei patru concurenți care gătesc în cursa din Finală!